… există mai mult de patru gusturi?
Dulce, acru, sărat, amar – acestea sunt cele patru senzaţii gustative pe care le cunoaşte oricine. Ele sunt percepute cu ajutorul celulelor senzoriale de pe limbă (papile gustative), din mucoasa bucală şi cea faringiană. În cazul gusturilor dulce şi amar, substanţele având aceste gusturi se combină cu proteine specializate – sau celule receptoare gustative – şi declanşează un impuls nervos. Gustul acru şi cel sărat se percep fără ajutorul receptorilor. Specialiştii au identificat recent două tipuri noi de receptori: receptorul umami detectează hrana bogată în proteine, reacţionând la glutamat şi alţi aminoacizi. Al doilea receptor nou descoperit detectează gustul grăsimii. Este posibil să existe şi alţi receptori, de pildă, unul pentru gustul metalic.
… există o boală a sărutului?
În timpul sărutului, are loc un schimb de bacterii şi de viruşi, prin intermediul salivei. În majoritatea cazurilor, bacteriile nu reprezintă nici un pericol. Dimpotrivă: schimbul de bacterii acţionează ca un fel de vaccin pe cale bucală şi stimulează sistemul imunitar. Bacteriile care provoacă mirosul neplăcut al gurii sau carii dentare nu au şanse de supravieţuire în noul „domiciliu”. Altfel stau lucrurile în cazul viruşilor: febra glandulară a lui Pfeiffer, provocată de virusul Epstein-Barr, poate fi considerată pe bună dreptate ca boală a sărutului. Viruşii atacă mucoasele nasului, ale gurii şi ale faringelui şi sunt transmişi în timpul sărutului sau al tusei şi strănutului. Mulţi adulţi au fost infectaţi şi au devenit imuni. Şi viruşii care provoacă herpesul sunt transmişi în timpul sărutului.
… şi venirea primăverii poate provoca depresii?
Toamna, când zilele se scurtează, mulţi oameni resimt o uşoară depresie. Medicii şi psihologii explică acest fenomen prin lipsa luminii naturale în acest anotimp. Totuşi, există şi contrariul: depresia de primăvară. Nu se ştie clar de ce unii oameni au stări depresive la venirea primăverii. Se bănuieşte însă că primăvara , cu soarele şi exuberanţa sa, are un efect apăsător asupra acelor oameni care trec printr-o perioadă nefericită.
… nucile de cocos pot duce la formarea unor insule?
Cocotierii cresc atât pe uscat, cât şi pe insule îndepărtate şi izolate – deoarece nucile de cocos pot pluti pe apa mărilor mii de km fără să-şi piardă capacitatea germinală. Dacă pe drumul lor lung întâlnesc un banc de nisip, un atol plat sau o insulă de corali, petecul de pământ este suficient pentru a le permite dezvoltarea. Planta în creştere adună în jurul ei tot mai mult nisip şi materiale solide – şi astfel în locul respectiv se poate forma de-a lungul timpului o insulă mică. Deoarece nuca de cocos poate suporta atât de mult timp apa sărată şi poate parcurge distanţe foarte lungi, nu se mai poate stabili astăzi cu certitudine unde a apărut iniţial.
… există pomi care au nevoie de stres?
Unii arbori au nevoie într-adevăr de stresul unui incendiu forestier deoarece nu se pot înmulţi altfel şi sunt ameninţaţi cu dispariţia. Problema este că depozitele de seminţe ale acestor copaci nu se deschid decât în cazul unor temperaturi extrem de mari. Astfel, în Australia, numai gazele de ardere, etilenă şi amoniac dau semnalul conurilor de banksia (conifere argintii) să se deschidă. Unii eucalipţi produc miliarde de seminţe când sunt stimulaţi de temperaturi foarte mari, iar conurile giganţilor sequoia se deschid adesea doar în cazul incendiilor – trunchiul fiind protejat de scoarţa groasă de 50 cm. Focul încălzeşte şi pământul îngheţat şi defrişează partea superioară a coroanelor pădurii. Împreună cu cenuşa fertilă care rămâne în urma incendiilor se crează condiţii optime pentru germinare şi creştere. Focul distruge lemnul bolnav şi dăunătorii.
… ciuperca este un înveliş fals?
Suprafaţa vizibilă a unei ciuperci – ceea ce considerăm a fi ciuperca – este doar corpul fructului, doar o parte mică a ciupercii. Partea cea mai mare o reprezintă aţele ciupercii care se răspândesc sub pământ. Aceste „hyphae” formează o ţesătură (miceliu), ce poate atinge dimensiuni gigantice. Astfel, un miceliu descoperit în Oregon este considerat cea mai mare fiinţă din lume. Are o mărime de peste 9 km²!
… marea nu este albastră pentru balene şi foci?
Mamiferele marine nu au în ochi celule pentru percepţia luminii care să fie sensibile la culoarea albastră. Percep doar culoarea verde. Biologii presupun că strămoşii balenelor şi focilor din zilele noastre şi-au pierdut celulele-beţişoare albastre când şi-au mutat spaţiul vital în larg. La începuturi, trăiau doar în apele de lândă coaste, unde apa este mai tulbure şi colorată spre verzui. Acolo, pierderea beţisoarelor albastre din ochi reprezintă un avantaj, deoarece prelucrarea unor informaţii în creier s-a simplificat şi a fost direcţionată spre alte provocări.
… crocodilii îi cunoşteau pe dinozauri?
Crocodilii sunt una dintre cele mai vechi specii din rasa reptilelor. S-au dezvoltat în aceeaşi perioadă cu dinozaurii. Ambele clase provin, împreună cu saurienii zburători şi păsările din zilele noastre, dintr-un strămoş comun: un grup de arheozauri, denumiţi tecodonţi, din cauza unei dentiţii specifice, cu rădăcini. Încă de acum 250 de milioane de ani s-au dezvoltat mai departe liniile specifice diferite. Primii crocodili care puteau să se târască au apărut deja la începutul cretacicului, acum 100 de milioane de ani, şi de atunci nu s-au modificat esenţial. Însă, în timp ce dinozaurii au dispărut la extincţia în masă de acum 65 de milioane de ani, crocodilii au reuşit să supravieţuiască, poate datorită faptului că nu aveau nevoie de cantităţi mari de hrană şi că au fost în stare să-şi reducă metabolismul la strictul necesar. Crocodilii rezistă şi până la 20 de luni fără să mănânce. Şi broaştele ţestoase sunt foarte bătrâne, dar au un strămoş diferit.
Ultimele comentarii